Ghid de recoltare

Recoltarea probelor de urină

Examenul complet de urină

Înainte de micțiune se efectuează toaleta locală cu apă şi săpun.

Este recomandat un eşantion de cca 10 ml din prima urină de dimineață recoltat în recipient special procurat de la recepție.

Urina din 24 de ore

Se recomandă evitarea consumului de alcool şi un regim hidric normal cu 24 de ore înainte de începerea recoltării şi pe întreaga durată a acesteia.

Prima urină de dimineaţă se aruncă.

În continuare, toată urina de peste zi şi de peste noapte se adună într-un recipient curat, cu capac, cu volum minim de 2 litri şi care se ţine închis la întuneric şi răcoare (într-o pungă de plastic sau folie de staniol la frigider).

Prima urină din dimineaţa celei de-a doua zile se adaugă peste urina strânsă.

Se măsoară cât mai exact volumul total de urină strânsă în perioada de 24 de ore.

Din recipient (după agitare uşoară pentru amestecarea sedimentului depus) se transvazează cca 50 ml urină într-un recipient procurat de la recepție.

Se notează pe acest recipient volumul de urină total strâns în cele 24 de ore.

 

 Urocultură

Este important ca recoltarea să se facă înainte de începerea unui tratament antibiotic. Pentru controlul eficienţei tratamentului antibiotic, urina se recoltează după 5 zile de la ultima doză de antibiotic administrată.

Urina se recoltează în recipiente sterile procurate de la recepție Pentru adulți

Se recomandă prima urină de dimineață sau urina după staza vezicală de minim 4 ore.

Se face toaleta riguroasă a regiunii urogenitale cu apă şi săpun  şi se șterge regiunea cu un prosop curat sau compresă sterilă. La bărbaţi se recomandă ca toaleta locală să se efectueze cu decalotarea glandului.

Se recoltează o cantitate de cca 20 ml de urină din jetul mijlociu direct în recipientul steril

Pentru sugari

Se spală zona urogenitală cu apă şi săpun şi se tamponează cu, comprese sterile pentru a se usca.

Se fixează punguţa sterilă prin intermediul benzilor adezive în jurul orificiului urinar. Punga este bine fixată dacă orificiul urinar se află în interiorul acesteia. Se verifică fermitatea aderării benzilor de fixare la tegumentul copilului pentru a se evita scurgerea urinei pe lângă pungă şi contaminarea acesteia.

După recoltare, punga se dezlipeşte de tegumentul copilului şi cele două benzi adezive se lipesc între ele asigurându-se astfel închiderea pungii. Este recomandat ca punga să se transporte la, laborator în interiorul unui urocultor steril pentru adulţi.

 

Recoltare probe materii fecale

Coprocultură

Este important ca recoltarea să se facă înainte de începerea unui tratament antibiotic. Pentru controlul eficienţei tratamentului antibiotic proba se recoltează după 5 zile de la ultima doza de antibiotic administrată.

Recoltarea se face din proba emisă spontan. In recipient special

Se alege o porţiune reprezentativă (cu mucozităţi, striuri de sânge, consistenţă mai moale, etc) şi se ia o cantitate cât încape în linguriţa coprorecoltorului..

Dacă nu se poate asigura transportul imediat la, laborator, proba se păstrează la temperatura camerei.

Pentru examenul coproparazitologic

Se utilizează recipiente speciale (coprorecoltoare) fără mediu de transport.

Deoarece unii paraziţi intestinali nu elimină ouă, chisti sau larve în mod continuu, se recomandă repetarea examinării de 3 ori la intervale de 3-5 zile..

Se recoltează materii fecale emise spontan.

Din bolul fecal se aleg zone modificate (cu mucozităţi, striuri de sânge, consistenţă moale, etc) şi se prelevează cu linguriţa coprorecoltorului.

Se evită recoltarea unei cantităţi mai mari datorită riscului alterării materiilor fecale până la momentul prelucrării în laborator, alterare care poate duce la modificarea aspectului elementelor parazitare şi deci la rezultate fals negative.

Până la predarea recipientului în laborator, acesta se păstrează la rece (la frigider).

Pentru hemoragii oculte se recoltează materii fecale în recipient special Se are în vedere ca sângele din materiile fecale poate difuza în apa din vasul toaletei (ducând la posibile rezultate fals negative).

Recoltarea exudat faringian

Recoltarea se face înaintea începerii unui tratament antibiotic sau după 5 zile de la ultima doză de medicament administrată.

Se efectuează dimineaţa înainte de a bea lichide, de a mâncaşi înainte de efectuarea igienei orale (periajul dinţilor fără spută).

Dacă acest lucru nu este posibil, recoltarea se face după 4 ore de la respectarea indicaţiilor de mai sus. Este interzis fumatul cu 2 ore înainte de recoltare.

 

GHESTIONAR DE EVALUARE A SATISFACTIEI CLIENTULUI

Stimate client/pacient,

Centrul Medical Sf. Andrei își desfășoară activitatea în baza unui Sistem de Management al Calității care impune satisfacerea cât mai deplină a cerințelor și așteptărilor dumneavoastră.

Ne dorim să putem veni în întâmpinarea nevoilor pacienților noștri, iar pentru aceasta avem nevoie și de părerea dumneavoastră care contează pentru noi.

Mulțumim pentru colaborare,

Se trimite formularul...

Serverul a întâmpinat o eroare.

Formular primit.

DESPRE NOI

CONTACT

Centrul Medical SF. ANDREI

Str. Teofil, nr 3-5 sector 2

021.242.26.88 / Mobil: 0733.966.870

Program lucru: 08.00 – 18.00

Program recoltare: 08.00 - 12.00

CONTACTEAZA-NE

Se trimite formularul...

Serverul a întâmpinat o eroare.

Formular primit.

www.binafarm.ro